Daca in urma cu ceva timp eram la zi cu aproape toate serialele, zic aproape toate caci mi se pare imposibil sa le urmaresti chiar pe toate, in prezent, pe lista mea de seriale au mai ramas doua seriale la care ma uit constant iar la cel de-al treilea serial ma uit din cand in cand.
In general, ma atrag serialele care contin si putina medicina dar nu este un criteriu obligatoriu de selectie.
The Fosters
Lena Adams si Stef Foster sunt un cuplu de lesbiene care locuiesc in San Diego. Lena, directoarea unei scoli iar Stef, ofiter de politie, cresc trei copii: Brandon, copilul lui Stef din prima casatorie si o pereche de gemeni adoptati, Jesus şi Mariana. Cele doua au fost de acord sa o gazduiasca pentru o perioadă de timp pe Callie si pe fratele ei mai mic, Jude. Vietile lor se complică din ce in ce mai mult din numeroase motive: Stef este nevoită sa lucreze cu fostul ei sot, Mike; Mariana se intalneste pe ascuns cu mama sa naturala, care este dependentă de droguri, iar Brandon si Callie se simt din ce in ce mai atrasi unul de celalalt. Serialul este inca la inceput.
Serialul se afla abia la al doilea sezon, episodul al 8-lea si aparea in fiecare luni seara.
Chasing Life
April Carver o tanara jurnalista care datorita unei transfuzii de sange care o face pentru a putea patrunde intr-un spital pentru a realiza un interviu exclusiv descopera ca are cancer. In acest spital lucreaza si unchiul sau ca si doctor oncolog care insista sa ii faca analize mai amanuntite. O data cu aflarea vestii, viata ei incepe sa se complice.Si acest serial se afla inca la inceput, sezonul 1, episod 10 .
Perception
Dr. Daniel Pierce, un excentric profesor de neurostiinta, care are schizofrenie paranoica si care este recrutat de FBI pentru a ajuta la rezolvarea cazurilor complexe. Pierce cunoaste foarte bine comportamentul uman si inţelege perfect cum functioneaza mintea umana. Are si o capacitate ireala de a sesiza modele si a privi dincolo de emotiile constiente ale celor din jur, pentru a vedea ce se ascunde în spatele lor.
The post Ce seriale urmaresti? appeared first on Miruna Chiriac - Om pasionat de medicina, tehnologie, muzica si filme..